Viorel Gârbaciu lansează „Lumea copilăriei”

de Admin 201 vizualizari0

Binecunoscutul om de cultură Viorel Gârbaciu lansează joi, 15 decembrie 2016, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, volumul „Lumea copilăriei”. Este vorba, de fapt, despre o antologie, în selecţia autorului, a celor mai bune, din punctul său de vedere, poezii pentru copii, din cele opt volume publicate până acum.

Am ales poezia pentru copii fiindcă de-a lungul întregii vieți am fost apropiat, uneori până la identificare, cu copiii de toate vârstele. Am avut, până în momentul în care am virat înspre cultura adulților, satisfacții uriașe din punct de vedere profesional, cu tot ce a însemnat creativitate în domeniul literar, ca dascăl de limbă românească, animator de cenacluri, de reviste și spectacole cu și pentru copii, dar și de teatru și folk cu aceeași destinație”, a declarat Viorel Gârbaciu, fostul director al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu.

Prima poezie pentru copii, Viorel Gârbaciu a scris-o atunci când el însuşi era un copil, cu mai bine de jumătate de secol în urmă:

„Primăvara a venit,

mugurii au înverzit

pe câmpia cea cu soare

trec în șiruri lungi tractoare.”

Dascăl de meserie, Viorel Gârbaciu şi-a dedicat aproape toată creaţia literară celor mici, precum şi o bună parte din activitatea sa culturală, fiind cunoscut pentru evenimentele organizate special pentru copii şi tineri.

(M.T.)

Distribuie articolul