Feb 042016
 

motruDupă ce recent aleşii din Tismana şi Ţicleni au făcut public faptul că se gândesc să organizeze referendumuri pentru a se reveni de la statutul de oraş la cel de comună, pentru a scădea taxele şi a atrage mai multe fonduri nerambursabile, liberalul Gheorghe Jianu vrea referendum la Motru pentru ca orașul să nu mai aibă și statutul de municipiu. Jianu aspiră la fotoliul de primar din partea PNL şi susţine că deja le-a propus colegilor săi din cadrul Consiliului Local din Motru să adopte o hotărâre prin care să fie organizată consultarea cetăţenilor, chiar în timpul scrutinului din luna iunie.

 

Gheorghe Jianu a declarat că trecerea la rangul de oraş va fi în folosul populaţiei care va plăti taxe mai mici, mai ales că sunt foarte multe gospodării fără utilităţi. „E un lucru foarte important. Deja am vorbit cu consilierii locali şi în şedinţa din luna februarie vom iniţia un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care la alegerile locale să facem un referendum, să consultăm cetăţenii dacă sunt sau nu de acord cu trecerea de la statutul de municipiu la cel de oraş”, a declarat Jianu.

 

Urbanizare inversă

De amintit că, recent, autoritățile locale din două orașe din Gorj, respectiv Tismana și Țicleni, au anunțat și ele că doresc organizarea aceluiași tip de referendum, în ziua alegerilor, pentru ca cetățenii să își spună părerea în privința revenirii celor două orașe la statutul de comune.

Faptul că autorităţile publice vor să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte statutul localităţilor pe care le conduc este un semnal că, în loc să se dezvolte, oraşele au ajuns să se adâncească în sărăcie şi să se depopuleze.

MĂDĂLINA TUDOR

 Postat de în 04/02/2016 la 22:08
Se fac angajări în Gorj. Salariile ajung şi la 5.000 de lei

Se fac angajări în Gorj. Salariile ajung şi la 5.000 de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală face angajări în judeţul Gorj. Sunt scoase la concurs 22 de posturi de inspectori antifraudă. Salariul ajunge şi la 5.000 de lei pe lună.   Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu-Jiu are vacante 22 de posturi. Înscrierile se fac în perioada 3-17 februarie, la sediul ANAF din București, iar concursul […]

Ce director ar putea reveni la CE Oltenia

Ce director ar putea reveni la CE Oltenia

Fostul director al Diviziei Miniere, Vasile Ogârlaci, s-ar putea reîntoarce la Complexul Energetic Oltenia. El a câştigat procesul cu compania, contestând în instanţă decizia de concediere din vara anului 2015.   Despăgubit şi reangajat „Admite contestaţia. Anulează decizia de concediere nr.6911/28.08.2015 (număr registru special), respectiv nr.29572/28.08.2015 (număr registru general) emisă de pârâta Societatea Complexul Energetic […]

Dosarul hackerilor din Motru, retrimis la DIICOT

Dosarul hackerilor din Motru, retrimis la DIICOT

Dosarul grupării de hackeri din zona Motru a fost retrimis de instanța de judecată pe masa procurorilor, în urma constatării unor nereguli în privința întocmirii rechizitoriului. Tribunalul Gorj a decis să restituie cauza la DIICOT Gorj pentru „remedierea neregularităţii actului de sesizare din perspectiva cuprinsului acestuia, pe de o parte, cu privire la faptele reţinute […]

Posturi de șefi în poliție, scoase la concurs

Posturi de șefi în poliție, scoase la concurs

Posturile de șef al Poliției Turceni și de adjunct al șefului Poliției Motru sunt scoase la concurs în perioada următoare de către Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj. Potrivit lui Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, termenele pentru înscrierea la concurs s-au încheiat pe 22 ianuarie, pentru postul de la Poliția Motru, și […]

Încă un gorjean a câştigat procesul cu banca

Încă un gorjean a câştigat procesul cu banca

Un gorjean a câştigat procesul cu banca de la care a contractat un împrumut de circa 21.000 de franci elveţieni. Tribunalul Gorj a decis luni, 1 februarie, că bărbatul trebuie să plătească de acum înainte ratele la cursul leu-franc din momentul în care s-a semnat contractul, adică în anul 2008. Decizia judecătorilor e definitivă.   […]

Bebeluș mort… din cauza „problemelor organizatorice”

Bebeluș mort… din cauza „problemelor organizatorice”

Bebelușul Ramonei şi al soţul ei, Cosmin Oiță, a murit din cauza unor probleme organizatorice în cadrul secțiilor de Ginecologie și Obstetrică. La această concluzie a ajuns comisia de disciplină care a analizat acest caz.   Anchetă disciplinară „Am primit de puțin timp cercetarea disciplinară efectuată pentru evenimentul petrecut în data de 11-01-2016 și nu […]

Călinoiu câştigă mai puţin decât subalternii săi

Călinoiu câştigă mai puţin decât subalternii săi

Directorii şi şefii de serviciu din Consiliul Judeţean Gorj duc un trai liniştit, încasând lunar salarii consistente. Patru dintre aceşti slujbaşi ai statului câştigă mult mai bine decât preşedintele instituţiei, Ion Călinoiu. Indiscutabil, cel mai bine plătit funcţionar public din Consiliul Judeţean Gorj este managerul public, Ionel Dobre.   Salariul lui Călinoiu Potrivit datelor postate […]

Două oraşe din Gorj vor să revină la rangul de comune

Două oraşe din Gorj vor să revină la rangul de comune

Primarii din două orașe din județul Gorj vor să organizeze un referendum în ziua alegerilor locale sau parlamentare, în urma căruia cetățenii să își spună părerea în ceea ce privește revenirea celor două orașe la statutul de comune. Edilii susţin că sunt dezavantajaţi la accesarea de fonduri europene, pentru că populaţiile celor două localităţi sunt […]

Gropi în asfalt cârpite cu piciorul la Târgu-Jiu (VIDEO)

Gropi în asfalt cârpite cu piciorul la Târgu-Jiu (VIDEO)

Gropile de pe drumurile din Târgu-Jiu sunt acoperite de mântuială de către cei care ar trebui să se îngrijească de starea carosabilului. Un cetățean a filmat modul în care angajații se ocupă de întreținerea drumurilor și a postat filmulețul pe Internet. În film se vede cum trei persoane aduc cu lopata asfaltul dintr-un sac, îl […]

Proxenetul Bejinaru rămâne în arest la domiciliu

Proxenetul Bejinaru rămâne în arest la domiciliu

Aristică Bejinaru, fostul lăcătuș mecanic de la Cariera Roșiuța, judecat pentru trafic de persoane și proxenetism, nu scapă de arestul la domiciliu. Instanța de judecată a Tribunalului Gorj a decis prelungirea acestei măsuri: „Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de […]

Scenariu în lucru: Bălăşoiu, şef la CEO

Scenariu în lucru: Bălăşoiu, şef la CEO

De câteva săptămâni, pe holurile sediului administrativ al Complexului Energetic Oltenia şi la nivelul Diviziei Miniere se vehiculează ideea revenirii la conducerea companiei a unui fost director. Este vorba de Constantin Bălăşoiu, puternic susţinut de grupul de influenţă Marin Condescu – Ionel Manţog, dar şi de anumite structuri din mediul politic şi din administraţia centrală. […]

PNL îl trimite pe „Messi” în „meciul” pentru Târgu-Jiu

PNL îl trimite pe „Messi” în „meciul” pentru Târgu-Jiu

Partidul Național Liberal Gorj a comandat şi plătit aproximativ 8.000 de euro pentru sondajul de opinie realizat în municipiul Târgu-Jiu, care să stabilească profilul candidatului pentru funcţia de primar. În sondaj au fost introduşi cinci liberali care şi-au depus candidatura internă, respectiv Marcel Romanescu, Eduard Berca, Niculina Mocioi, Victor Banţa şi Marian Rotaru, cărora li […]

Condescu poate să revină la Pandurii

Condescu poate să revină la Pandurii

Tribunalul Olt i-a deschis drumul lui Marin Condescu, fostul lider al minerilor din România, către clubul de fotbal Pandurii. La ultimul termen al procesului în care Condescu este judecat pentru spălare de bani şi prejudicierea clubului de fotbal, magistraţii au decis să îi ridice sindicalistului interdicţia de a se deplasa la club. Judecătorii au menţinut […]

Un nou deces la Maternitatea Târgu Jiu

Un nou deces la Maternitatea Târgu Jiu

Un nou deces a fost înregistrat la Maternitatea Târgu-Jiu, fiind al doilea caz de acest fel înregistrat în ultimele două săptămâni. Maria Foanene, aflată la cea de a opta sarcină, a fost adusă, luni seara, la spital cu o ambulanță, pentru a naște, iar ieri dimineață părinții au fost anunțați că fătul a murit în […]

Guvernul anunţă privatizarea CEO

Guvernul anunţă privatizarea CEO

Guvernul Cioloş a anunţat planurile sale din acest an, în privinţa companiilor pe care le deţine în sectorul energetic. S-a vorbit de un plan de privatizare a Complexului Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, fără să se menţioneze exact la ce se referă acest lucru. Anunţul Guvernului a fost taxat imediat de sindicatele din CE Oltenia. „Noi […]

Condamnare definitivă pentru evazioniştii „Gil” şi „Tanaka”

Condamnare definitivă pentru evazioniştii „Gil” şi „Tanaka”

Doi afacerişti de etnie romă au fost condamnaţi definitiv pentru evaziune fiscală, însă au scăpat de gratiile puşcăriei. Cei doi evazionişti s-au ales la Curtea de Apel Craiova cu pedepsele majorate, însă cu toate acestea nu vor face o zi de închisoare. Ei nu mai pot fi patroni sau asociaţi în firme, tranzacţiile cu fier […]

Ciurel: „Nu am niciun dialog cu Ciobotărică”

Ciurel: „Nu am niciun dialog cu Ciobotărică”

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, susţine că nu are niciun fel de colaborare cu actualul director interimar, Laurenţiu Ciobotărică. „Contractul meu de mandat e foarte clar. Mie nu mi se putea da revocare decât cu 90 de zile. Din 4 martie, spunea clar, nu mai conduci unitatea. Mă mir că juriştii din […]

Şoferul ucigaş, anchetat în libertate

Şoferul ucigaş, anchetat în libertate

Tânărul de 29 de ani, din oraşul Tismana, reţinut la aproape trei ani de la producerea unui accident rutier în urma căruia a murit cântăreaţa de muzică populară Alina Firiza, va fi cercetat în stare de libertate.  Potrivit anchetatorilor, Sergiu Adrian Geagu se afla în realitate la volanul mașinii, dar, după accident, a mutat-o pe […]

Dian Popescu a plecat cu o amânare de la instanţa supremă

Dian Popescu a plecat cu o amânare de la instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ieri amânarea judecăţii în ceea ce priveşte apelul depus în dosarul în care este judecat senatorul de Gorj, Dian Popescu, condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Instanţa a decis amânarea cauzei pentru ca inculpaţii să îşi […]

Teodora Ciobanu rămâne sub control judiciar

Teodora Ciobanu rămâne sub control judiciar

Fosta şefă a Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, nu scapă de controlul judiciar în dosarul în care este judecată pentru luare de mită în formă continuată. „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Ciobanu Teodora Cristina (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de […]

Dian Popescu speră la achitare în dosarul „Peştişani”

Dian Popescu speră la achitare în dosarul „Peştişani”

Senatorul de Gorj, Dian Popescu, are astăzi primul termen de judecată al apelului în dosarul „Pavel”. Dian Popescu are la activ o condamnare de cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu, pronunţată de prima instanţă de judecată. Termenul de încercare stabilit de prima instanţă este de 2 ani şi 5 […]

Reţinut la mai bine de 2 ani după un accident mortal: Şi-a mutat iubita pe scaunul şoferului

Reţinut la mai bine de 2 ani după un accident mortal: Şi-a mutat iubita pe scaunul şoferului

Un tânăr de 29 de ani, din oraşul Tismana, a fost reținut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru ucidere din culpă, dar și alte infracțiuni, la aproape trei ani de la producerea unui accident rutier, în urma căruia o fată în vârstă de 19 ani a decedat în spital. Alina Firiza, din localitatea […]

Păcălit de ANAF să cumpere o rablă

Păcălit de ANAF să cumpere o rablă

Toma Mihai, judecătorul romilor din cartierul Meteor, se consideră înşelat de ANAF, după ce a cumpărat la licitaţie o maşină aflată sub sechestru, dar care era încă folosită de proprietar. Mai mult, când a vrut să ridice maşina, în prealabil achitată, bărbatul nu a găsit dubiţa în curtea custodelui, ci abandonată pe un câmp de […]

Începe evaluarea prefecţilor

Începe evaluarea prefecţilor

Premierul Dacian Cioloș a cerut o evaluare a activității prefecților, care ar putea fi finalizată la sfârșitul lunii ianuarie, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Premierul tehnocrat a primit deja mai multe „apeluri” din PNL pentru înlocuirea reprezentanţilor Guvernului în teritoriu. Şi la Gorj se aşteaptă debarcarea prefectului Alin Văcaru, acesta declarând […]

Ciobotărică anunţă un program de restructurare la CEO

Ciobotărică anunţă un program de restructurare la CEO

Conducerea Complexului Energetic Oltenia anunţă că societatea a finalizat programul de restructurare şi reorganizare pe anul trecut, iar pe anul 2016 este în curs de elaborare un astfel de program. De asemenea, potrivit unui comunicat de presă al CEO, nu se pune problema intrării în insolvenţă a companiei. Peste 300 de minerii şi energeticienii din […]

Cât a cheltuit CEO pe certificatele de CO2

Cât a cheltuit CEO pe certificatele de CO2

Complexul Energetic Oltenia a cheltuit suma de 12,5 milioane de euro pentru achiziţia de certificate de dioxid de carbon. Acestea au fost achiziţionate în luna decembrie a anului trecut. „În luna decembrie 2015, au fost achiziţionate un număr de aprox. 1,6 milioane certificate CO2, în valoare de cca. 12,5 milioane euro, respectiv 56,5 milioane lei. […]

Linie telefonică specială pentru pensionarii MAI

Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziția pensionarilor MAI o linie telefonică specială – 021 264 8505 – la care aceștia pot obține informații referitoare la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. „Linia telefonică 021 264 8505 va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00, fiind gestionată de specialiști ai Casei […]

Minerii şi energeticienii, între proteste şi negocieri

Minerii şi energeticienii, între proteste şi negocieri

Circa 300 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat ieri în fața Diviziei Miniere, în semn de nemulţumire a modului în care administraţia companiei a gestionat problema primelor de final de an. În timp ce autoritățile județene îndeamnă sindicatele la dialog, Sindicatul Mine-Energie Oltenia a anunţat că nu va renunţa la protestele programate în […]

Călinoiu vrea strămutarea procesului cu ANI

Călinoiu vrea strămutarea procesului cu ANI

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a cerut strămutarea dosarului în care încearcă să anuleze raportul Agenţiei Naţionale de Integritate care îl acuză de incompatibilitate şi conflict de interese. Călinoiu a luat decizia de a cere strămutarea procesului pentru a nu mai fi acuzat că ar fi favorizat de Curtea de Apel din Craiova, prin […]